Zeci de elevi într-un singur microbuz şcolar. Autorităţile nu au soluţii pentru rezolvarea situaţiei

Data publicării:
250315 microbuz

130 de copii din 5 sate şi un singur microbuz cu 16 locuri. Se întâmplă în comuna Curţişoara din judeţul Olt, iar explicaţia este simplă. După ce mai multe unităţi şcolare de lângă Slatina s-au închis, şcoala a primit mai mulţi elevi, iar transportul elevilor nu mai poate fi făcut siguranţă. Autorităţile ridică din umeri pentru că deocamdată nu au soluţii

În picioare, chinuiţi şi chitiţi, la propriu, într-un microbuz pe care îl aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la şcoală. Aşa arată dimineţile pentru copiii din Curtişoara, Olt. Dacă au noroc prind un loc în maşină, dacă nu, aşteaptă următoarea tură.

Părinţii sunt nemulţumiţi şi în acelaşi timp neputincioşi. Nu au cu ce să îi ducă la şcoală, aşa că sunt nevoiţi să accepte situaţia.

Şoferul este cel mai revoltat. Încă de anul trecut a atras atenţia autorităţilor că în transportul elevilor nu mai poate fi vorba de siguranţă.

Primăria ştie bine situaţia. Bombardat cu plângeri de la părinţi şi de la şcoală, edilul spune că nu are soluţii.

Solicitări a făcut şi Inspectoratul Şcolar, iar rezultatul a fost acelaşi.

ISJ Olt a primit până în acest moment 55 de cereri pentru microbuze şcolare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri