Investiţie de 40 milioane euro, la Brăila

Data publicării:
yazaki

40 milioane de euro. Atât vor investi japonezii de la Yazaki în viitoarea lor fabrică din Brăila. Reprezentanţii companiei nu au dat prea multe detalii, dar sunt vizibil entuziasmaţi de acest proiect.

Mehmet Sonmez- manager general Yazaki România: "România reprezintă o locaţie competitivă şi strategică pentru industria auto şi credem că această ţară are un potenţial mare din punct de vedere al locurilor de muncă şi al performanţei".

Aurel Simionescu -primarul municipiului Brăila: "Le mulţumesc celor care au avut încredere în noi, celor care s-au hotărât să facă această investiţie la Brăila".

Fabrica japoneză va fi construită pe un teren de opt hectare şi jumătate cu acces la Dunăre, dar şi la sistemul de căi ferate. 3.000 de locuri de muncă vor fi create aici în următorii ani, 1500 - până în 2017.

Frantisek Kolvek- manager Yazaki Brăila: "Principalul argument pentru această decizie a fost excelenta impresie făcută de către reprezentanţii judeţeni şi municipali asupra echipei Yazaki în timpul întâlnirilor cu aceştia".

Brăilenii speră ca venirea japonezilor să fie de bun augur şi să-i urmeze şi alţi investitori.

"Ţinând cont de rata şomajului din Brăila, cred că este o iniţiativă foarte bună. Aşteptăm şi alţi investitori să vină să ne viziteze oraşul şi, de ce nu, şi să vină să deschidă o afacere în Brăila" a spus un brăilean.

"Este o idee foarte bună, investitorii sunt oricând bine primiţi indiferent din ce domeniu, ar fi oportun pentru oraş" a declarat alt localnic.

Compania japoneză este printre cei mai importanţi furnizori mondiali de cabluri pentru industria auto. Are sediul principal la Tokyo şi furnizeazã componente pentru cele mai mari mărci de automobile din lume.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri