Locuinţe underground la Galaţi

Data publicării:
apart la subsol

Apartament construit la subsolul unui bloc din Galaţi. O idee bizară şi privită cu scepticism de mulţi oameni. Nu şi pentru omul de afaceri, Nicu Bezman.

În luna ianuarie i-a venit ideea acestei controversate premiere: un apartament la subsol. A primit acordul verbal al locatarilor şi s-a apucat de construit.

Georgiana Ciurea, reporter Digi24 Galaţi: "Aşa arăta înainte apartamentul de la subsol. Conform constructorilor, este nevoie de doar două săptămâni şi 4 oameni pentru a transforma acest loc într-o potenţială casă pentru gălăţeni."

Iar solicitările nu au întârziat să apară, având în vedere preţul scăzut, de doar 10.000 de euro.

Mihaela Bălău, agent imobiliar: "Sunt interesaţi din punct de vedere financiar, pentru că oamenii nu-şi permit să acceseze un apartament la etaje intermediare şi, în principiu, cererea este mai mare ca oferta".

Investiţiile continuă cu sisteme de ventilaţie şi iluminat natural. Totul s-a blocat când unii locatari nu şi-au mai dat acordul în zonă. Acum Nicu Bezman este în tratative cu alte asociaţii.

Nicu Bezman, om de afaceri: "Vin cu oferta către asociaţiile de proprietari, preiau subsolul să fac spaţii de locuit. Cât stă blocul acolo nu vor mai avea probleme cu instalaţiile la subsol şi vreau să contorizez individual apa rece".

Părerile gălăţenilor despre traiul la subsol sunt împărţite.

"Condiţiile nu sunt prea bune. Eu înţeleg o vorbă de-a mamei, mai bine pe pământ decât sub pământ" a spus un gălăţean.

"Nevoia se pune să stai acolo un timp de... , nu sunt contra" a declarat alt localnic.

În alte oraşe din lume, conceptul spaţiilor de locuit sub pământ a prins destul de bine, devenind deja un fapt cotidian.

Exponenţii unui astfel de mod de viaţă spun că locuinţele underground rezistă mult mai bine la intemperii, sunt ferite de zgomotele din mediul ambiant şi sunt mult mai economice din punct de vedere al utilităţilor.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Cazacu 

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri