700 de bebeluși, neimunizați. La Iași, vaccinul împotriva hepatitei B lipsește de o lună și jumătate

Data publicării:
COCA MICA

Fiecare femeie care născut la Iași în ultima lună și jumătate a primit vestea că pruncul pe care l-a adus pe lume nu va fi imunizat împotriva hepatitei. În mod normal, vaccinul este gratuit pentru ca face parte dintr-un program național și trebuie administrat în primele 12 ore de la naștere.

Medicii spun că nou-născuţii nevaccinaţi au un risc crescut de îmbolnăvire în cazul în care li se fac transfuzii de sânge. Părinţii au posibilitatea să cumpere vaccinul împotriva hepatitei B din farmacii, unde costă 125 de lei. Acest ser este însă destinat doar adulţilor, iar doctorii nu recomandă o astfel variantă.

Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al Maternităţii ''Cuza Vodă'' Iaşi: ”Ideea este dacă este nou născut trebuie doză de copil, dar este alegerea părinţilor. La nou-născut se face jumătate din doza de adult, dar părinţii trebuie să-şi asume responsabilitatea transportării acestui vaccin, trebuie transportat în condiţii speciale.”

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii dau asigurări că stocurile de vaccin din intreaga tara vor fi refăcute in cel mai scurt timp. Copiii care au iesit din maternitati neimunizați vor fi vaccinați de medicii de familie atunci când împlinesc două luni.

”Ministerul Sănătăţii a achiziţionat cele 156. 000 de doze de vaccin hepatitic B necesare imunizării copiilor la naştere. Noi am explicat cauzele lipsei acestui vaccin în ultima perioadă. Deşi Ministerul Sănătăţii a început achiziţiile în primăvara acestui an,acest vaccin s-a găsit foarte greu pe piaţă pentru că producătorii nu îl mai produc,” a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Copiii care dobândesc hepatita B la naștere sau imediat după riscă să sufere complicații majore ale bolii si la doar câțiva ani de viață să fie diagnosticați cu ciroză sau cancer hepatic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri