Ajutor pentru copii, de la alți copii. 150 de liceeni vând poșete pentru a cumpăra casă unei familii

Data publicării:
posete nefresti

Impresionați de povestea a trei copii care trăiesc doar cu mama într-o fostă garnizoană militară liceenii din localitatea vasluiană Negrești s-au gândit că cel mai bun mod prin care îi pot ajuta să își cumpere o casă rapid este să strângă bani, dar oferind ceva la schimb, mai precis poșete handmade.

"Cum noi nu putem dona bani pentru că suntem tineri, suntem copii, ne-am hotărât să facem un fel de strângere fonduri."

"Cum noi avem o casă și o familie, putem să ne ducem la școală, practic avem situație financiară destul de bună, dorim să îi ajutăm și pe cei care nu au așa ceva să poată să își facă," au explicat cei mici. 

Familia care a mobilizat toată suflarea adolescenților din Negrești stă de mai bine de un an în cazarma militară dezafectată.

"Este lipsită de acces la rețeaua de energie electrică. Utilitățile sunt asigurate prin intermediul vecinilor, sursele de venit sunt reduse și cu sprijinul comunității sperăm să o scoatem din situația în care se află," explică Gabriela Pitaru, asistent social Negrești.

Munca pe care o depun voluntarii din Negrești este singurul sprijin pentru Laura Iordache, mama care își crește singură cei trei copii de 5, 12 și 13 ani: "E ceva la care nici nu m-am așteptat și e un gest foarte mare. Nu știu dacă aș putea să le mulțumesc vreodată. E o mană cerească. Știu că puțin cu puțin se adună și pentru noi face foarte multe," a spus femeia. 

Cei peste 150 de tineri au cerut ajutor și de la o fundație non guvernamentală pentru a-și vedea visul împlinit. "Ne bucurăm să vedem că după ce am lucrat cu ei și i-am instruit cât de mult am putut, aceștia, acum, au propriile lor inițiative," a spus Gabriela Grama, reprezentant organizație nonguvernamentală. 

Nu doar tinerii s-au mobilizat. În urma campaniei lor, au început să se strângă fonduri și în parohii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri