Chevron a primit autorizația de construcție pentru prima sondă de extragere a gazelor de șist 

Data publicării:
chevron 1

Platforma de extracţie va avea o suprafaţă de aproape 20.300 de metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri. Consumul total de apă folosită în acest proces se ridică la aproximativ 35 de mii de litri pe zi. Necesarul de apă va fi asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, conform unui contract semnat. Lucrările vor fi gata în 4 luni, valoarea fiind de 3 milioane de lei. Locuitorii din zonă nu au fost de acord cu explorarea gazelor de şist. Peste 5.000 de persoane au participat la mai multe proteste faţă de fracturarea hidraulică a gazelor de şist. 

„Cei de la companie au depus toate actele necesare cerute de lege pentru a desfăşura o asemenea activitate. Eu sunt în situaţia în care un solicitant mi se adresează cu o cerere, o cerere legală şi în calitatea pe care o am nu pot să nu dau curs acestei cereri pentru că altminteri ar trebui să săvârşesc un abuz în serviciu respingând cererea unei persoane fizice sau juridice. Practic autorizaţia s-a emis, urmează să se dea ordinul de începere a lucrărilor şi în măsura în care cei de la companie vor putea să găsească resursele necesare, eu sper că le şi au, pot începe lucrările oricând,” a spus Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri