Drumul Crucii, la mănăstirea Hadâmbu. Procesiunea s-a desfășurat pe un traseu de un kilometru

Data publicării:
preoti hadambu

 

Este al doilea an în care credincioşii au reconstituit la mănăstirea Hadâmbu drumul parcurs de Iisus Hristos către Muntele Golgota. Traseul de aproximativ un kilometru a fost parcurs de pelerini în aproximativ două ore.

„Mă motivează pentru că sunt un bun creştin, vreau să cred, şi încerc să mă înalţ duhovniceşte, iar la Mănăstirea Hadâmbu este un mare har,” spune un credincios. 

Pe toata durata procesiunii, câțiva barbați au purtat pe umeri o cruce înaltă de aproximativ patru metri.

„Drumul acesta care s-a urcat foarte greu, cu multe încercări, să aducă acea binecuvântare să spun cutremurătoare care am simţit-o pe Drumul Crucii când am mers împreună cu pelerinii şi credincioşii. Acest Drum al Crucii care este unicat în Moldova noastră în amintirea Domnului Hristos care şi-a dus crucea din Pretorius spre Golgota,” a spus Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.

După procesiunea de pe Drumul Durerii, credincioșii s-au rugat la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri