Funcționarii publici au voie să accepte cadouri, dar numai pe cele necostisitoare

Data publicării:
functionara

Proiectul de lege a fost pubicat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Fucţionarilor Publici şi permite bugetarilor să accepte cadouri în valoare maximă de 500 de euro. Astfel, alineatul 2 completează alineatul 1 al articolulul 14 din Legea 7 pe 2004 care interzice funcţionarilor publici să primească sau să solicite bunuri sau favoruri folosindu-se de funcţia pe care o au:

Art. 14. alin. (2) Nu sunt supuse interdicţiei prevăzute la alin. (1) cadourile de mică valoare primite de funcţionarii publici în cadrul unor activităţi de protocol intern sau internaţional, acestea fiind supuse obligaţiei legale de declarare în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

sursa www.anfp.gov.ro

Funcţionarii publici spun, însă, că proiectul nu oferă toate clarificările necesare. „Primim un cadou, poate o vază dacă ne referim la obiectele chinezeşti pe care toată lumea le agreează. Poate în China au o valoare în funcţie de costurile de fabricaţie, în România dintr-o dată poate fi altă valoare. Cine stabileşte acest lucru? Adică să mi se delimiteze o marjă în care să pot să mă încadreză,” a spus Georgiana Niculescu, liderul de sindicat al funcţionarilor publici din Iaşi.

O altă modificarea este apariţia postului de consilier de etică.

Art.19, alin.4 Funcţionarii publici se adresează consilierului de etică în următoarele situaţii:
a) în cazul în care se găsesc într-o situaţie de dificultate cauzată de înţelegerea şi aplicarea
unui principiu sau standard de conduită;
b) în cazul în care există situaţii conflictuale cu superiorii ierarhici sau colegii şi a căror
soluţionare amiabilă nu a fost posibilă.

sursa www.anfp.gov.ro

În prezent, bugetarilor le este interzis să primească orice obiecte sub formă de cadou, excepţie făcând florile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri