Gheorghe Ştefan, arestat în cazul Microsoft. Cronologia evenimentelor

Data publicării:
pinalti incatusat microsoft

Primarul Gheorghe Ștefan a fost reținut luni de procurorii anticorupție după ce a fost audiat mai bine de 13 ore, iar miercuri a ajuns în fața magistraților de la Curtea Supremă care au decis arestarea sa pentru 30 de zile.

Gheorghe Ştefan a ajuns în arest alături de doi oameni de afaceri şi de fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Edilul din Piatra Neamț este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru aprobarea contractelor referitoare la licențele educaționale. În schimbul serviciilor aduse în defavoarea statului, ar fi primit mită câteva milioane de euro.

Cătălin Dancu, avocatul lui Gheorghe Ştefan: "Nu s-a reuşit a se lămuri care e finalitatea acestui circuit financiar. Exită un singur argument pentru toţi: pericolul pentru ordinea publică. Lăsarea acestora în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în ce priveşte că justiţia nu reacţionat eficient pentru acte de corupţie. Pericolul de ordine publică este singurul argument."

Procurorii au la dosar o nouă declarație dată de primarul din Piatra Neamț care, pentru prima oară, n-a exclus ca în afacerea Microsoft să se fi plătit comisioane. Declarația a fost făcuta după confruntarea cu Claudiu Florică, omul despre care anchetatorii spun că este creierul afacerii.

„Inculpatul nu a negat faptul că în prezenţa sa s-ar fi discutat despre comisioane în legătură cu reînnoirea contractului de licenţiere, susţinând doar că nu îşi aminteşte, pentru că au trecut foarte mulţi ani. Inculpatul Gheorghe Ştefan nu neagă nici faptul că l-ar fi prezentat pe Claudiu Florică directorului F. de la Electrica," se arată în dosarul procurorilor DNA.

Cătălin Dancu, avocatul lui Gheorghe Ştefan: "Gheorghe Ştefan a căzut ca prostu'. Relaţiile de prietenie şi anturajul îl generează în discuţia computerelor. Ce e interesant, el e ageamiu total, că nu avea ce să discute el de licenţe IT."

Potrivit procurorilor anticorupţie, mita care a ajuns la demnitari şi oameni de afaceri în dosarul Microsoft este de aproximativ 60 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri