IAŞI. Aglomeraţie la distribuirea şi activarea cardurilor de sănătate

Data publicării:
card de sanatate

Încă de la primele ore ale dimineţii, peste o sută de persoane au făcut rând la Casa de Asigurări de Sănătate din Iaşi pentru a primi cardurile care trebuie prezentate la medicul de familie. Într-o oră au fost înregistrate aproape 40 de solicitări. Oamenii sunt nemulţumiţi că trebuie să aştepte la cozi interminabile.

"Am venit aici, m-a programat o dată şi acum a doua oară. Nici nu mai spun că îmi este şi rău. Cred că am stat vreo patru ore," spune o pacientă. 

"Nu a venit acasă, nici bileţel în cutia de poştă şi medicul mi-l cere," se plânge un alt pacient.

În medie, pe zi, sunt eliberate 300 de carduri la sediul Casei de Asigurări de Sănătate.

"Într-un total de aproximativ 56 de mii de carduri care au fost returnate Casei de Asigurări de Sănătate dintr-un total de 460 de mii de carduri alocate judeţului Iaşi. Până în prezent au fost depuse aproximativ 4.509 cereri de ridicare a cardului de sănătate, din care 2500 au fost efectiv ridicate de către de asiguraţi," a declarat Robert Dâncă, directorul CAS Iaşi.

Dintre cei care au primit cardurile de sănătate, mulţi fac deja rând la medicii de familie. Doctorii recunosc că este un efort suplimentar şi speră ca odată cu finalizarea activării tuturor cardurilor, sistemul să fie actualizat şi să funcţioneze mai bine.

"Este mai mult timp. Este încă o acţiune, o activitate pe care trebuie să o realizăm şi chiar dacă, hai să spunem, durează un minut, două minute. Tot, la numărul de consultaţii dintr-o zi se însumează o perioadă de timp destul de consistentă," a spus Răzvan Miftode, medic de familie.

Pentru ca ieşenii să nu stea prea mult la rând, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Publică a prelungit, începând cu 15 ianuarie, programul de eliberare a cardurilor până la ora 16, de luni până joi. De asemenea, instituţia a creat şi o platformă online unde poate fi solicitată eliberarea cardului de sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...