IAŞI. O pensionară a ajuns la spital cu o greutate de 30 de kilograme. Femeia era în grija fiului ei

Data publicării:
batrana in spital

Femeia de 63 de ani a ajuns la spital numai piele şi os. Medicii au fost uimiţi când au constatat că are greutate unui copil de 9 ani.

“O stare de caşexie avansată. Greutatea estimată în urgenţă a fost de aproximativ de 30 de kilograme. Pacienta stă la pat şi nu se poate deplasa, deşi nu are leziuni neurologice sau ale aparatului locomotor,” a declarat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Sfântul Spiridon'' Iaşi.

Chinul femeii a început în urma cu un an, când, după o căzătură, a ajuns la pat. A rămas în grija fiului ei, dar bărbatul a neglijat-o. Mama femeii, în vârstă de 89 de ani, este singura care a încercat să o ajute așa cum a putut.

“Cum n-am avut grijă de ea, dar ce aveam să-i fac?! Ea tot timpul spunea: măi, stai lângă mine. Eu nu puteam să stau. Cum n-a fost mâncare?! A fost mâncare, dacă era hrănită şi îngrijită,” spune Ilie Amarandei, fiul femeii.

Mama femeii îl contrazice pe bărbat: “- V-a adus ceva de mâncare vreodată? - Nu. - Dar mamei lui i-a adus? - Nu i-a adus, domnule!”

Despre drama femeii știu și autoritațile și vecinii, dar nimeni nu a intervenit să o salveze.

Maria Horhotă, angajată a Primăriei Schitu Duca: “Respectiva persoană beneficiază de prevederile Legii 416. Suma, într-adevăr, nu este mare, doar de 124 de lei, dar acesta e nivelul.”

Medicii au recomandat ca femeia să fie internată într-un centru medico-social pentru a primi îngrijire corespunzătoare, dar familia refuză acest lucru. Este al doilea caz de acest gen înregistrat în acest an la Iaşi. În vară, o femeie de 77 de ani din localitatea Gorban a ajuns la spital cântărind 25 de kilograme, iar medicii nu i-au mai putut salva viața.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri