Lucrări de mântuială, în Iaşi. Două grupuri sanitare care au costat 160.000 de lei, nefolosibile

Data publicării:
wc tutora

În 2006, primăria din localitatea Țuțora a primit de la Ministerul Educaţiei 160.000 de lei, pentru construcția a două grupuri sanitare, la școlile din satele Oprișeni și Chiperești. Au fost terminate in 2012, dar n-au putut fi folosite din cauză unor erori de construcţie. Uşile nu se puteau închide, iar acoperişul era spart. Din această cauză, elevii au fost nevoiţi să folosească tot vechile toalete.

"Le este greu mai ales pe timp de iarnă , mai ales atunci când apar bălți în curtea școlii pentru că au de străbătut o distanță destul de mare până acolo și condițiile meteo le sunt uneori defavorabile," povesteşte Dana Petrescu, profesoară la școală Oprișeni. 
­
"Am un copil în clasa a III-a și o fată care intră în septembrie la clasa pregătitoare și mi-a zis în felul următor a mea fiică, mi-a zis să vorbesc cu doamna să facă WC înăuntru."

"Acum, chipurile, a mai igienizat cât de cât, puțin, dar înainte era și mai pericol, că îți era frică să lași copilul să meargă la WC în curte," spun părinţii, îngrijoraţi.

Peste toate, Curtea de Conturi a constatat că primăria ar fi cheltuit încă 6,2 mii lei pentru lucrări ce nu-și aveau rostul.

"Suma de 6,2 mii lei este aferentă cheltuielilor angajate și a plăților efectuate în baza contractului încheiat pentru "completări la proiectele Grup sanitar, instalații interioare și exterioare", în condițiile în care nu s-a prezentat dovada necesității, oportunității și legalității contractării acestor servicii," se arată într-un raport al Curţii de Conturi.  

Primarul recunoaşte că toaletele au fost făcute prost, dar susţine că vina îi revine în totalitate firmei care a realizat lucrarea. Are o explicaţie şi pentru banii cheltuiţi in plus:

"Am plătit 6.000 de lei pentru firmă de proiectare care făcuse proiectul ăsta și firma respectivă, constructoare, a plecat cu tot cu proiect și nu l-am mai găsit," a spus Costică Săcăleanu, primar în comuna Țuțora.

Curtea de Conturi l-a somat pe primarul din Ţuţora să dea înapoi suma cu care ar fi prejudiciat bugetul de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri