O prăjitură pentru salvarea unei vieți. Liceenii din Răducăneni vând dulciuri pentru tratamentul unui fost coleg

Data publicării:
PRAJITURI CAZ LEUCEMIE

Elevii Liceului Teoretic din Răducăneni au pus în aplicare prima metodă pe care au considerat-o la îndemână pentru a-l ajuta pe Andrei, diagnosticat acum trei săptămâni cu leucemie. Au renunțat la tot ce aveau programat la sfârșitul săptămânii și au pregătit dulciuri, sperând că banii pe care-i vor strânge o să-l ajute pe tânărul de 20 de ani să se facă bine.

„Ne-am gândit că este pentru o cauză nobilă şi de asta am decis să luăm puţin din timpul nostru pentru că este un băiat tânăr şi credem că are dreptul la viaţă şi ar fi bine să-l ajutăm,” consideră un elev. 

Iar de cumpărători nu au dus lipsă:

„Acesta este începutul, sperăm să dăm un avânt acestei campanii, să-l ajutăm cât putem de mult pe al nostru coleg. Andrei a fost colegul nostru până anul trecut, era un băiat de treabă, calm, prietenos,” povestește un fost coleg al lui Andrei.

„Nimeni nu a ezitat când s-a spus că pe el trebuie să-l ajutăm. El a participat la toate campaniile noastre şi era şi este în continuare, sunt sigură, un suflet foarte darnic şi merită tot sprijinul nostru,” a spus profesoara Aurora Enache. 

Familia, care i-a fost alături în tot acest timp, este depăşită de costurile immense ale tratamentului. Numai unul din cele 6 medicamente necesare într-o lună costă 1.500 de lei.

„Ne-au mai ajutat oamenii din sat să ne mai ducem la dânsul la spital, să-i mai luăm ce îi mai trebuie,” a spus Corina Ceauşu, mătușa lui Andrei.  

„Atunci când au aflat s-au dus şi au vândut un porc ca să mai aibă nişte bani pentru dus la Iaşi, pentru ce o să-i trebuiască lui, să-i ducem mâncare, hăinuţe,” a spus Roxana Iojan, prietenă cu Andrei.

Joi, elevii vor organiza un spectacol caritabil în localitate pentru Andrei. Tânărul va avea nevoie să urmeze un tratament la Cluj şi singura lui salvare este un transplant de măduvă.

***Se pot face donații în contul RO68BRDE240SV74658532400***

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri