Palatul Copiilor, într-o stare avansată de degradare

Data publicării:
PALATUL COPIILOR IN PARAGINA

Activităţile de la Palatul Copiilor din Iaşi se desfăşoară în două clădiri din oraş. Una dintre ele, mai exact Casa Beldiman, aproape de centrul oraşului, este într-o stare avansată de degradare. Şefii instituţiei au cerut bani de la ministerul educaţiei, dar fără niciun rezultat. La palatul Copiilor învaţă în acest moment două mii de copii ai căror părinţi sunt îngrijoraţi de această situaţie.

"Prima dată, dacă intri pe poarta Palatului şi te izbeşte acea imagine nu prea cred că mai ai curaj să faci încă un pas, văzând cum arată clădirea la exterior. Este o temere. Mi-au spus şi părinţii," a spus Cătălin Zagan, preşedintele Asociaţiei Părinţilor de la Palatul Copiilor Iaşi.

Ultima reparaţie a fost făcută în 2011 şi nu a fost finalizată. În urmă au rămas însă schelele ce au fost acoperite de prelate.

Construită în secolul al XIX-lea, această clădire de patrimoniu este acum o ruină. Nu mai are tencuială şi în orice moment, cărămizile se pot desprinde. Singura soluţie ca să îi ferească pe copii de accidente a fost acoperirea zidurilor exterioare cu această pânză.

Constantin Şerban, directorul Palatului Copiilor Iaşi: "După operaţiunile efectuate de constructor când a decoperatat clădirea pe exterior, s-a deteriorat şi ce era bun, de-a lungul timpului. De aceea, am fost puşi în situaţia de a astupa anumite geamuri, de a le ţintui, încât copiii să nu îndure de frig."

În interiorul clădirii, s-au făcut lucrări de reparaţii, s-a igienizat, iar profesorii încearcă zi de zi ca faţada clădirii să fie compensată cu lucruri frumoase desfăşurate în interior.

"Adesea prietenii, colegii din alte unităţi şcolare ne întreabă, când aud că lucrăm la Palatul Copiilor în Săulescu: unde e sectorul Săulescu? Este corpul tehnic, dar mai funcţionează acolo? Iartă-mă că îţi spun, dar e cam impropriu," a spus Gabriela Andrei, consilierul educativ de la Palatul Copiilor Iaşi. 

Pentru reabilitarea clădirii este nevoie de aproximativ 1,8 milioane de lei. În urma demersurilor făcute de către cei de la conducerea Palatului Copiilor, Ministerul Educaţiei a trimis o adresă prin care solicită noi informaţii despre starea lucrărilor de la Casa Beldiman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri