Pasaj pietonal din centrul Iașiului, inundat și închis parțial la un an după inaugurare 

Data publicării:
INUNDATIE PASAJ

În ultimele zile, ieşenii care au trecut prin pasajul din zona centrală a oraşului au putut observa cum pereţii structurii sunt umezi iar din tavan picură apă.

Inundația a fost cauzată de chiraşii unui spaţiu comercial - este poziția Primăriei

„În momentul în care acesta a închis apa caldă, nu a aerisit conducta, prin urmare apa rămasă pe conductă a îngheţat datorită temperaturilor negative şi, în momentul în care a deschis din nou agentul termic, conducta a cedat iar toată apa s-a scurs în pasaj. Sunt aberante speculaţiile că, din cauza vremii, infiltraţiile au fost datorate zăpezii care s-a topit de deasupra pasajului,” a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Reprezentanţii primăriei sunt  contrazişi de specialişti în construcţii.

„Ce am găsit noi aici sunt, evident, pereţi umezi de la infiltraţii majore de apă. De altfel, şi acum se vede cum picură chiar dacă au curăţat foarte bine zăpada. Infiltraţiile de apă sunt din planşeurile de deasupra,” a spus Sorin Ionescu, inginer constructor.

Construcţia pasajului subteran a început în anul 2006 iar investiţia a fost, iniţial, estimată la 8 milioane de lei şi ar fi trebuit finalizată în maxim doi ani. Pe parcurs, însă, muncitorii au descoperit ruinele unei reședinte boierești din secolul al VIII-lea.

Conducerea Primăriei a decis atunci să includă ruinele în structura pasajului ceea ce a dus la dublarea investiţiei, atât ca sumă, cât şi ca durată. Astfel, construcţia a fost inaugurată abia în 2012 și a costat 16 milioane de lei. Acum, pasajul necesită reabilitare.

„Reparaţiile pentru infiltraţiile de apă din exterior prin topirea zăpezii, din ploi nu pot fi remediate decât prin decopertare a straturilor de deasupra şi refacerea hidroizolaţiei,” a mai spus Sorin Ionescu.

Costurile reparaţiilor vor fi suportate de agentul comercial din cauza căruia s-a spart conducta, spun reprezentanţii municipalităţii. Ieşenii, însă, cred că tot din bugetul local vor fi suportate cheltuielile.

„Noi, pietonii, toţi locuitorii Iaşului care contribuim cu taxe cu impozite, noi suportăm toate greşelile celorlaţi,” este de părere o doamnă. 

„De la început a curs apa din ei. În capătul celălalt, acolo. Eu ştiu?! Nu e lucrarea făcută bine. Aşteptăm autorităţile astea şi cei care au făcut contractul să facă ceva, să rezolve că e păcat de lucrare şi e păcat de bani,” consideră un ieșean. 

În perioda următoare, constructorul pasajului împreună cu reprezentanţi ai Primăriei vor realiza o expertiză tehnică pentru a stabili costul reparaţiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri