S-a deschis padocul din Tomești. Sute de căței așteaptă să fie adoptați

Data publicării:
padoc 10-1

 

Livioara Rotariu, medic veterinar la Padocul Iaşi, explică procedurile de adopție: „Ca să iasă din adăpost, bineînţeles, trebuie adoptaţi. Adoptatorii trebuie să vină la noi cu buletinul, completează un formular de adopţie şi câinele îi aparţine. Pe viitor, în cel mai scurt timp, îi vom şi microcipa pe cei care ies la adopţie pentru a deţine controlul asupra adopţiilor.” 

Printre cele 200 de patrupede cazate la padocul din Tomeşti se numără şi Max, un câine în vârstă de 3 ani, din rasa Husky abandonat şi adus la adăpost de iubitorii de animale care l-au găsit pe stradă. Patrupedul aşteaptă acum să îşi găsească o nouă familie.

Pe o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi au fost create condiţii la nivel european, pentru câini. Pe lângă cuşti noi, la adăpost au fost construite şi utilate două cabinete veterinare unde se asigură în permanenţă asistenţă medicală.

„Padocul nu este în totalitate finalizat, pentru că el prevede gestionarea şi altor tipuri de animale. Deci, pe lângă ceea ce vedeți aici, care a depăşit 20 de miliarde de lei, va putea adăposti pe parcursul anilor care vor urma inclusiv animale mari abandonate, vorbim despre cai sau altceva dar şi păsări abandonate,” a spus Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri