Spitalul Regional, readus în discuție. Doi miniștri vin la Iași pentru reanalizarea proiectului

Data publicării:
spital regional de urgente

Spitalul Regional de Urgenţe este unul dintre marile proiecte ale Iaşiului rămase de ani de zile doar pe hârtie. Ideea unei unități medicale care să deservească toate județele din Moldova a apărut în 2006, iar de atunci a suferit modificări în funcție de miniștrii care au ocupat portofoliul sănătății. Cel mai vehiculat amplasament pentru viitorul spital a fost la Miroslava.

"Amplasamentul pentru spitalul regional se întinde de la drumul judeșean Iași-Voinești-centură și merge până la coasta de la Valea Ursului, zona pășunii, fost pășune Valea Ursului. Este o suprafață de 12 hectare și un amplasament de 5 hectare care este propus pentru locuințele colective pentru cei care ar lucra la spitalul regional," a explicat Corneliu Cusutură, inginer cadastru.

Terenul de la Miroslava nu mai este însă pe placul municipalității ieșene, care îl consideră inaccesibil. Așa că reprezentanții primăriei propun acum un alt amplasament, de 17 hectare, la ieșirea din oraș.

Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iași: "Noi am și propus Ministerului Sănătății, pe baza unui studiu făcut, mai multe amplasamente din care criteriile de punctaj, cel mai mare punctaj l-a obținut amplasamentul de lângă Drumul European chiar lângă complexul comercial de lângă drumul european ceea ce arată foarte clar că e nevoie să poți ajunge foarte ușor și cu salvările și cu elicopterul și, bineînțeles, și cei care vizitează bolnavii."

"Atunci a venit în zonă domnul ... era ministru secretar de stat Raed Arafat, a văzut, i-a plăcut locația respectivă, s-a dus și la Antibiotice și n-a fost de acord cu locația de la Antibiotice. Nu știu care sunt interesele sau ce se urmărește, dar, din punctul meu de vedere, cel mai bun loc - și din punctul multor oameni care se pricep la așa ceva - locația de la Valea Ursului este cea mai bună locație pentru construirea spitalului de urgență," consideră Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

O noua discuţie despre viitorul Spital Regional de Urgenţe ar urma să aibă loc joi, când la Iași sunt așteptați ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Costurile pentru ridicarea unităţii medicale sunt estimate la 200 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri