Victime ale sistemului. Însoţitori ai persoanelor cu handicap, lăsaţi fără indemnizaţii

Data publicării:
INSOTITOR

Cu trupul paralizat pe jumătate, Ion Sâlitri depinde în totalitate de soţia lui, iar de jumătate de an la chinul lor se adaugă şi problemele cu banii. Din cauza dizolvării Consiliului Local, femeia nu mai primeşte indemnizaţie de însoţitor al unei persoane cu handicap şi sunt nevoiţi să se descurce amândoi doar din pensii. Iar asta înseamnă doar 700 de lei.

"Ştiţi că eu am plătit şi om de mutat de pe pat să-l aduc dincoace. Dacă eu trebuie să plătesc om, un milion şi ceva dau de plată pe lună, medicamente. Din cauza lor nu s-a rezolvat nimic. Am fost de patru ori, mi-e ruşine mie," spune Maria Sâlitri, soţia pacientului.

În aceeaşi situaţie sunt alţi şase localnici. Unii nu au mai încasat banii de la primărie de un an.

Mihaela Topciu, însoţitor: "e nedrept pentru că suferă alte persoane, că suferă persoana în cauză, care nu poate să facă nimic fără însoţitor."

"Vin aproape în fiecare săptămână şi mă întreabă când, când, când şi eu ce să le pot spune, când o să hotărască Guvernul alegerile locale pentru înfiinţarea consiliului. Am început să nu mai am nicio speranţă că se întârzie şi nu înţeleg motivul," spune Valeriu Enciu, primarul comunei Cozmeşti.

"Din punct de vedere legal este o problemă la nivel naţional , potrivit legii guvernul este cel care va stabili o dată pentru desfăşurarea alegerilor parţiale în toate localităţile din ţară şi în toate judeţele din ţară unde sunt vacante posturi de aleşi locali," a declarat Dan Cârlan, prefectul judeţului Iaşi.

Indemnizaţia pentru însoţitor este doar una dintre problemele comunei Cozmeşti. În lipsa unui consiliu local, toate proiectele sunt blocate, iar primăria riscă să piardă finanţarea pentru asfaltarea a 4 kilometri de drum. 

"Avem studiu de fezabilitate, avem ridicarea topo, expertiza, avem totul pregătit, suntem în cărţi pentru a rezolva această problemă, dar dacă nu avem consiliu nu pot să semnez cererea de finanţare din motivul că nu pot să contribui cu cofinanţarea pe care," a mai spus primarul comunei Cozmeşti.

În lipsa unui buget aprobat de Consiliul Local, primarul din Cozmeşti poate cheltui doar aproximativ 10% din veniturile estimate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri