Vis împlinit pentru micii artiști din Iași: pianul vechi pe care studiază a fost recondiționat cu bani din donații

Data publicării:
pian reconditionat

După trei luni în care a stat în atelier pentru recondiţionare, pianul le-a fost redat elevilor. Întregul mecanism a fost înlocuit pentru că acordurile ţineau prea puţin, iar clapele se apăsau mult prea uşor. Chiar şi așa, micii artisti reuşeau să facă performanţă şi s-au remarcat la competiţiile din ţară şi străinătate. Prin repararea pianului,munca li se uşurează enorm, spun ei.

„Înainte pianul suna foarte stricat, unele ciocănele erau rupte, nu se mai putea lucra nicio piesă pe el. Acum pianul este perfect, este impecabil, arată foarte bine şi sunetele corespund cum trebuie,” spune Alexandru Plăcintă, unul dintre elevi.

„Este mult mai uşor să lucrezi pe el. Înainte, timpul era oarecum pierdut pentru că erau multe lucruri pe care nu putea doamna profesoară să ni le explice din cauză că nu le putea exemplifica pe pianul acela,” a adăugat și Sofia Sălăjan, colega lui Alexandru.

Recondiţionarea pianului a fost posibilă după ce în vara acestui an s-a organizat un recital cu strângere de fonduri la care au participat atât elevii cât şi renumitul pianist Bogdan Ota. 2.500 de euro s-au strâns în urma acestei acţiuni caritabile. Restul sumei l-a donat Stelian Neamţu, cel care s-a ocupat si de restaurarea instrumentului.

„Consider acest proiect un semnal de alarmă, aşa l-am gandit, un semnal de alarmă către Ministerul Învăţământului deoarece se pare că nu există niciun interes în a se investi în artă şi în aceste instrumente din Colegiile de Artă din România care aduc enorm de multe premii acestei ţări,” a spus Roxana Ota, profesor de pian la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”.

La pianul recondiționat de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” se pregătesc zilnic câte 15 elevi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri