Acuzaţii noi pentru primarul Beiuşului: luare de mită şi deţinere ilegală de muniţie. În dosar a fost reţinut şi administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea

Data publicării:
primaria Beius

Potrivit procurorilor, între anii 2011 şi 2014, primarul de Beiuş a cerut şi a primit de la „o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş" un imobil, aflat în proprietatea bisericii. Clădirea a fost concesionată pentru 29 ani, în favoarea societății comerciale Alge Dom Com SRL Beiuș.

"Pentru acest „serviciu", inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că:
- îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar,
- nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea unităţii de cult, situate pe raza municipiului Beiuş,
- va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea acesteia", au comunicat anchetatorii anticorupţie.

Aceştia au descoperit că firma Alge Dom Com SRL era reprezentată de Adrian Domocoş, care s-ar fi comportat ca un administrator, poziţie incompatibilă cu funcţia de primar. „Astfel, acesta a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite", susţin procurorii.

Alt imobil, alte promisiuni

În plus, în vara acestui an, primarul Domocoş a cerut de la Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, administrator al Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, un alt imobil, tot proprietatea bisericii. Acesta urma să revină, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25 + 5 ani, aceleiași firme despre care procurorii spun că era controlată de edilul-şef al Beiuşului.

În schimb, pe lângă serviciile promise până atunci, primarul s-ar fi angajat că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.

Deţinere ilegală de muniţie...

... este acuzaţia care a venit după ce pe 17 septembrie 2014, cu ocazia unei percheziţii la domiciliul lui Adrian Domocoş, a fost găsită „o armă cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricație chinezească". Arma de calibrul 4,5 milimetri nu avea serie de identificare.

Alături de aceasta au mai fost descoperite peste 800 de cartuşe de vânătoare de diverse calibre, despre care anchetatorii spun că erau deţinute fără drept.

Atât primarul Adrian Domocoş, cât şi administratorul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea vor fi duşi marţi în faţa judecătorilor Tribunalului Bihor, care vor decide dacă vor accepta sau nu propunerea procurorilor de a-i aresta pentru 30 de zile.

Procurorii au beneficiat de sprijin tehnic din partea SRI - Direcția Județeană de Informații Bihor.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri