BASCHET. CSM-U Oradea, înfrângere cu Energia. Bătăie generală pe final de meci

Data publicării:
bataie

UPDATE: CSM-U Oradea şi-a cerut scuze pentru incidentele de la finalul meciului de la Târgu Jiu. Printr-un comunicat, clubul a menţionat că "imaginile care au ținut capul de afiș al diferitelor publicații de specialitate și nu numai reprezintă tot ceea ce clubul nostru dorește să condamne și să elimine din sport și din viața de zi cu zi, din societatea în care activăm"


Energia a anulat rapid avantajul oaspeților și s-a distanțat confortabil până la finalul sfertului, când conducea cu 64-55.

CSM Oradea nu a mai avut puterea să revină, iar nervii au fost întinși la maximum. Cu mai puțin de două minute înainte de final, după o aruncare de trei puncte reușită de Karpelesz, Glyniadakis a acuzat o lovitură la nivelul feței și s-a repezit la Pantic, care a căzut pe parchet. În ajutorul pivotului orădenilor au sărit căpitanul Subotic, dar și ceilalți jucători ai oaspeților, iar încăierarea a devenit generală.

Spiritele s-au calmat după intervenția arbitrilor și antrenorilor. În urma incidentului, Subotic, Patic și Glyniadakis au fost eliminați, iar Aktas și Pașca au fost sancționați cu fault antisportiv.

În final, Energia s-a impus cu 89-74 și rămâne în cursa pentru calificarea în playoff.

preluare digisport.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...