Cătălin Cherecheş poate depune jurământul. El va fi escortat de la Penitenciar, la Primăria Baia Mare

Data publicării:
VO chereches juramant

Acest lucru s-ar putea întâmpla luni, 18 iulie, de la ora 12, în sala Europa a Primăriei Baia Mare. Conducerea penitenciarului Gherla, acolo unde Cherecheș se află în arest, a aprobat solicitarea avocaților ca edilul să părăsească închisoarea doar pe durata procedurii de învestire în funcție.

Elisabeta Fetche, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla: "În cursul după-amiezii de ieri (marţi - n.n.) a fost primită o adresă de Primăria Baia Mare în care am fost anunțați că prin convocarea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare în ședință extraordinară s-a stabilit pentru data de 18 iulie, ora 12:00 se va desfășura o ședință care va avea un singur punct pe ordinea de zi și anume depunerea jurământului de către Primarul Municipiului Baia Mare. Va fi însoțit de persoane din sectorul operativ care îl vor escorta până acolo și la întoarcere."

Primarul a vrut inițial să depună jurământul în catedrala din Baia Mare, dar conducerea penitenciarului nu a fost de acord.
Cătălin Cherecheș se află în arest preventiv de peste două luni, după ce a fost prins în timp ce primea 30.000 de lei, care ar fi reprezentat mită.

Redactor: Diana Grad


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri