Elevii de clasa a XI-a, studenţi de încercare

Data publicării:
universitate

Rareş tocmai a terminat clasa a XI-a, este olimpic la informatică şi a călătorit mai bine de 16 ore cu trenul pentru a simţi pe propria piele ce înseamnă să fii student. A venit din Constanţa, împreună cu Alexandru, alt elev de top.

"Am vrut mereu să văd cum este la universitate, mereu mi-am plăcut să încerc lucruri noi, să socializez şi ocazia mi s-a părut minunată", spune Alexandru Dobre.

La fel ca ei, alţi 49 de viitori absolvenţi de liceu vor testa timp de două săptămâni camerele de cămin, mâncarea de la cantină, prezenţa la cursuri şi susţinerea examenelor.

"Este o oportunitate de a vedea cum este viaţa de student şi este foarte important să ştim dinainte spre ce direcţie vrem să mergem", spune Denisa Gug.

"Mi-a plăcut, chiar au fost deschişi tinerii şi nu am avut probleme în a mă relaţiona cu ei", a observat Bianca Baciu.

"O să aibă cursuri timp de o săptămână, de dimineaţă, dar şi după masă, la facultatea pe care au ales-o. Înscrierile cele mai multe s-au făcut la facultatea de medicină, urmată de facultatea de drept şi ştiinţe economice", a precizat Ionuţ Coman, coordonator Oradea Summer University.

Copiii plătesc 190 de lei pentru cele două săptămâni. Universitatea le-a pus la dispoziţie gratuit camerele din căminele studenţeşti şi cursurile, Consiliul Judeţean intrările în câteva peşteri din judeţ, iar primăria le-a asigurat masa. 

În această săptămână, elevii vor vedea şi partea cealaltă a vieţii de stundent: cursurile şi examenele.

reporter: Andrea Crişan
operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri