Gala arbitrilor bihoreni. Răzvan Lădar, ales arbitrul anului 2014

Data publicării:
sport arbitri 151214-1

„Se putea şi mai bine, având în vedere că din categoria tinerilor a promovat un arbitru asistent şi foarte aproape a fost un arbitru de centru. Ne-am fi dorit să fie doi, nu unul, dar nu este nimic pierdut, fiindcă în programul de dezvoltare avem alţi trei tineri arbitri", a declarat Cornel Pantea, preşedintele CJA Bihor.

Arbitrii au fost premiaţi în cadrul a 12 secţiuni, printre care cel mai promiţător arbitru, desemnat Cristian Ciobriş, şi cel mai bun arbitru asistent, Nicolae Tătar. Cea mai aşteptată premiere a fost însă cea a arbitrului anului. Comisia a decis ca titlul să-i revină în 2014 lui Răzvan Lădar.

„Pentru mine înseamnă un lucru destul de mare, sper că anul viitor să demonstrez că nu a fost o întâmplare acest premiu, îmi doresc să demonstrez că într-adevăr merit acest premiu. Iar cel mai mult - să dea Dumnezeu o promovare, asta îmi doresc cel mai mult", a spus Lădar.

Diploma de excelenţă i-a fost acordată arbitrului Octavian Şovre, plasat de oficialii FRF pe primul loc în lista arbitrilor asistenți FIFA din România.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri