Ie cu tradiție. De zeci de ani două bihorence, mamă şi fiică, din Beiuş, confecţionează straie populare

Data publicării:
ie-1

Pentru Minerva Boc cea mai frumoasă mobilă din locuința ei a fost întotdeauna războiul de țesut. Bihoreanca de 63 de ani coase de când era mică și nu își poate imagina o zi fără să facă măcar o broderie.

"Cu atâta plăcere și cu atâta drag mă duc; și când sunt supărată intru în război și lucrez și toate supărările îmi trec. Toate gândurile se întreaptă spre ceea ce lucrez. Secretul care e? Munca. Munca, multă muncă", spune Minerva Boc.

A lucrat 40 de ani în învățământ ca educatoare, iar timp de 5 ani i-a învățat tainele țesutului pe elevii de la Școala de Artă din Oradea. Eleva sa preferată a rămas fiica ei. Anca Banda a cunoscut dragostea pentru țesut de când a pus prima dată acul în mână. A făcut o adevărată pasiune pentru obiectele vestimentare tradiționale și vrea să transmită meșteșugul cât mai multor tinere din Beiuș.

"Sunt mulți chemați, puțini aleși. Adică, vin mulți la aceste demonstrații, dar dacă unu, doi rămân să și confecționeze sau să coase eu zic că e un mare, mare câștig", consideră Anca Banda.

Zeci de straie populare au ieșit din mâna celor două Bihorence. Printre cele mai căutate piese se numără ia.

"Aceste modele sunt făcute în război, se țes, se taie bucata și se aplică pe față și pe mâneci și modele mai mici se pot aplica și pe spate. Și cealaltă modalitate cusută. Se poate coase cu mâna sau în cruciuliță, în fir tras."

Talentul celor două beiuşence este apreciat atât de cumpărători cât și de specialiști. La Târgul Meșterilor Populari de pe Muntele Găina amândouă au reușit au obținut locul I după ce au concurat cu persoane din alte județe.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri