Iepuri uriaşi, în meniul de Paşte. Uriașul german este indicat pentru carnea sănătoasă, lipsită de colesterol

Data publicării:
BETA iepuri uriasi

Până să se transorme într-o friptură gustoasă iepurii uriaşi trec şi pe la cosmetică.

„Trebuie tăiate unghiile, curăţată blana sau, când năpârleşte, luate chestiile astea, cum e aici", spune Alin Jurcuţ, crescător de iepuri uriaşi. "După ce se sacrifică, rămâne undeva cam la 60% carne pentru consum. Dacă are 8 kg, rămâne undeva la 4,5-5 kilograme. Nu e o carne grasă, e o carne mai seacă, e foarte bună."

De aceeaşi părere e şi un alt crescător de iepuri uriaşi. Zsolt Kotti are 51 de ani şi de 3 decenii creşte iepuri din rasele californiană şi uriaş german.

„Îi ţin în sistem gospodăresc, deci numai cu nutreţuri naturale, produse de mine, nu le administrez concentrate şi carnea e mai gustoasă decât a celor ţinuţi în sistem intensiv", susține crescătorul.

Carnea acestor iepuri uriaşi e pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă.

„E recomandată pentru copii, pentru bătrâni, conţine o cantitate mare de proteine, calciu, fier , magneziu, zinc, e o carne sănătoasă, fără colesterol", asigură Zsolt Kotti.

Iar preţurile sunt pe măsură. Un kilogram de carcasă de iepure ajunge la 25 de lei, în timp ce pulpa şi spata, mai cărnoase, costă până la 60 de lei kilogramul.

Pentru că în Bihor şi în județele învecinate nu există abatoare pentru iepuri, cumpărătorii nu au altă posibilitate decât să cumpere anmalul dorit direct de la crescători.

reporter: Andrea Crişan
operator: Constantin Gheorghiţă
editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri