Negocieri pentru zboruri externe din Oradea. Compania TAROM agreează ideea unei curse Oradea - Tel Aviv

Data publicării:
aeroport 270515

Până la stabilirea prin licitaţie a rutelor subvenţionate către destinaţii externe, Consiliul Judeţean a chemat la discuţii reprezentanţii a trei companii româneşti: Blue Air, Carpat Air şi TAROM.

"Şi companiile aeriene româneşti subscriu la ideea că Oradea trebuie întărită, apărată faţă de concurenţa care este în ţara vecină", a declarat Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Autorităţile judeţene au vrut să afle care sunt destinaţiile pe care companiile aeriene din România le consideră cu potenţial. În urma discuţiilor, TAROM s-a arătat interesată de o cursă către Tel Aviv, dar şi spre alte destinaţii din Europa.

"În funcţie de aparatele pe care le avem la dispoziţie, modul în care se rotesc ele, ce posibilităţi avem de a le roti prin Oradea, să vedem care ar putea fi o destinaţie de deschis internaţională într-un viitor apropiat", a precizat Alexandru Szlivka, șeful Serviciului Proceduri și Contracte Handling în cadrul Tarom.

Autorităţile judeţene ar putea scoate la licitaţie zboruri subvenţionate către Dublin, Barcelona, Valencia, Hamburg, Berlin, Roma, Verona sau Bergamo. Singura destinaţie pe care Consiliul Judeţean nu o va putea susţine financiar este aeroportul Luton, de lângă Londra.

"Nu avem voie să avem curse subvenţionate pe relaţiile care se zboară de pe Debreţin, dacă acelea sunt curse nesubvenţionate de către statul maghiar", spune Gheorghe Pasc, directorul general al Aeroportului Oradea.

Până la finalizarea lucrărilor de refacere a pistei aeroportului, estimată pentru sfârşitul acestui an, Consiliul Judeţean va organiza întâlniri şi cu reprezentanţii unor companii de zbor din străinătate. Apoi va organiza o licitaţie care va stabili companiile ce vor fi ajutate să reducă preţul biletelor timp de cinci ani.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri