ORADEA. Polițiștii îi sancționează pe cei ce ocupă ilegal un loc de parcare la domicliu

Data publicării:
parcare amendata

"Mulți vin și parchează mașinile în locul altuia care ce locuiește de fapt aici. Cum este, de exemplu, mașina acesta care acum parchează; dânsul parchează pe un loc al vecinului care și el a parcat în altă partel unde a găsit liberl deși aia e parcarea lui", a observat un locatar.

Astfel de situații se întâmplă zilnic în Oradea. Sute de șoferi și-au găsit ocupat locul de parcare din fața blocului, deși au plătit taxa necesară.

"Se pun anumiți vizitatori sau alți locatari care nu și-au cumpărat locuri de parcare - cel ce a investit în locul de parcare nu îl poate folosi."

"E chestie de mentalitate", spun locatarii.

Dar și de reglementare legală. Oamenii constatau că, din cauza unor modificări legale, nicio autoritate nu îi putea ajuta.

"Având în vedere că în prezent ridicarea mașinilor este suspendată, polițiștii locali nu puteau să dea amenzi pentru cei care parcau în loc nepermis sau într-unul care nu era al lor. Puteau să de amenzi doar dacă așteptau până venea proprietarul mașinii", spune Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

De trei săptămâni, însă, situația s-a schimbat. Mașinile Poliției Locale au fost dotate cu aparate ce pot verifica dacă mașina ce ocupă un loc aparține sau nu titularului parcării de domiciliu.

"În cazul în care persoana nu poate fi identificată la fața locului, polițiștii locali întocmesc o notă de constatare și înștiințare de plată cu ajutorul tabletelor și a aparaturii din dotare care se afișează sub ștergătorul de parbriz", a explicat Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Oradea.

Cel care ocupă fără drept locul de parcare plătit de altă persoană riscă o amendă cuprinsă între 100 la 500 de lei.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri