POLO. Aproape campioni. CSM Digi mai are nevoie de o victorie pentru a redeveni campioană

Data publicării:
sport csm digi 170414

Cu motoarele reduse, formația orădeană a făcut și un sfert doi bun ce i-a adus încă un gol avantaj pe tabelă, astfel că la pauza mare scorul a fost 7-3. Steaua a replicat după pauză cu trei goluri consecutive, ce au apropiat-o la o singură lungime de gazde, 7-6. CSM Digi a luat în serios avertismentul și a încheiat meciul așa cum l-a început, în forță, lucru care i-a adus o victorie confortabilă.

„Am început extraordinar de bine, nu îmi amintesc ultimul meci în care am avut aşa o evoluţie la început de meci. În schimb, la sfârşitul reprizei a doua, dacă nu mă înşel, am lăsat-o un pic mai lejer şi asta ne-a costat, dar până la urmă din nou s-a văzut experienţa şi pregătirea fizică", spune Gheorghe Dunca, centrul Digi CSM Oradea.

Steaua a încercat să ţină pasul cu Oradea, dar nu a reuşit. A pus înfrângerea pe seama jocului dur al campionilor, precum şi pe prestaţia arbitrilor.

„Băieţii au respectat în mare ce le-am spus, îi felicit pe această cale, dar, din păcate, o recunosc, arbitrajul astăzi nu a lăsat să ne apropiem de CSM", consideră Ionuţ Angelescu, antrenorul CS Steaua Bucureşti.

Poloiştii orădeni s-ar putea încununa din nou campioni chiar în fieful Stelei, în jocurile programate pe 26 şi 27 aprilie. O victorie a CSM în primul meci ar opri practic finala după doar trei jocuri şi ar păstra titlul de campioană la Oradea.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Cristian Popa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri