POLO. CSM Digi Oradea s-a calificat în finala Superligii. A câştigat după aruncările de la 5 metri!

Data publicării:
sport polo 200415

Orădenii, conduşi de pe margine de interimarul Ciprian Cîmpianu, au obţinut victoria la capătul unui meci dramatic, după ce învinseseră şi în celelalte două partide ale semifinalei, în bazinul propriu, cu 10-7 şi 8-7.

Dinamo a început mai bine jocul şi a condus cu 4-2 după prima repriză, oaspeţii au revenit şi au egalat, 4-4, gazdele au mai avut o dată avantaj, 5-4, dar apoi campioana a punctat de încă două ori şi avea avantaj la jumătatea confruntării, 5-6. Şi a doua parte a meciului a fost echilibrată, cele două echipe au mers cap la cap, fiecare ratând oportunităţi de a se desprinde.

La aruncările de departajare au marcat Ciaran James, Alexandru Matei, Alexandru Simion şi Szilard Demeter, respectiv Vojislav Cupic, Alex Popoviciu, Ramiro Georgescu, Milos Korolija şi Tiberiu Negrean. Şutul dinamovistului Andrei Georgescu a fost apărat de portarul Gojko Pjetlovic.

În timpul regulamentar, pentru echipa antrenată de Andrei Iosep au înscris Alexandru Matei (3 goluri), Ionuţ Vrânceanu (1), Ionuţ Necşulescu (1), Ciaran James (1), Alexandru Simion (2) şi Andrei Georgescu (1). Pentru campioană au punctat Gheorghe Dunca (1), Ramiro Georgescu (3), Alex Popoviciu (2), Vojislav Cupic (1), Kalman Kadar (2). Negrean şi Kadar au ratat aruncări de la 5 metri pentru vizitatori.

CSM Digi Oradea, care a câştigat ultimele opt titluri naţionale, va juca în finală cu învingătoarea din cealaltă semifinală, care le opune pe Sportul Studenţesc Corona şi Steaua Bucureşti. Scorul este de 1-1 după primele două meciuri, de la Bucureşti, "militarii" învingând cu 11-7, iar Sportul cu 9-7. Următoarele două partide sunt programate sâmbătă şi duminică, la Braşov. Semifinalele se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide.

preluare digisport.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri