Petiţie online împotriva mirosului insuportabil. Mii de orădeni cer rezolvarea situaţiei mirosului greu de la o fermă de porci

Data publicării:
miros

"Este insuportabil și de aceea trebuie să stăm tot mai mult cu geamurile închise" - aceasta este soluţia aleasă în zilele calde, de locuitorii cartierului Ioşia din Oradea, unul dintre cele mai aglomerate din oraş.

"Urât, urât, insuportabil. Un miros de grajd de la țară."

"- Cum suportați?
- Nu avem încotro, trebuie să suportăm."

Problema este veche de un deceniu, iar reclamaţiile curg pe adresa autorităţilor sanitare şi de mediu. Problema, însă, a rămas.

"Am făcut reclamaţie la Direcţia Sanitară și ni s-a răspuns că nu există aparate pentru măsurarea mirosului", spune Andreea Suciu.

Autorităţile au susținut mereu că nu se poate face nimic pentru că ferma are toate autorizaţiile în regulă.

"Firma respectivă are concesionat un teren încă din anul 1999, când a fost concesionat de la Sântandrei. Este o concesiune pe 49 de ani, pe care noi am preluat-o în 2001. Asta înseamnă că ei pot funcționa acolo până în 2048 în condiții legale", a detaliat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Mirosul greu de suportat i-a adus pe orădeni în pragul disperării. Mii de oameni au semnat deja o petiție online prin care cer autorităților locale să facă ceva și să rezolve această situație", transmite Yvette Mîrza, reporter Digi24 Oradea.

Ideea petiţiei i-a venit Nadiei Pal, care stă de doi ani într-un cartier aflat la mai puțin de un kilometru de ferma de porci. Nemulţumită că nimeni nu ia măsuri, la începutul lunii iunie a început să strângă semnături ca să scăpe de mirosul insuportabil.

„Nu pot să îmi cresc copiii în poluare, într-un miros infect. Trebuie să închizi geamurile când este mirosul foarte puternic, să îți iei copii din parc, să fugi să se adăpostești, pentru că nu ai cum să respiri. Jumătate din Oradea simte şi este afectată de acest miros de porci", a spus Nadia Pal.

Ideea a fost preluată de un grup de pe o reţea de socializare, care au transformat-o într-o petiţie online. În doar două zile peste 2000 de persoane au aderat la iniţiativă. A fost unul dintre motivele pentru care comisarii Gărzii de Mediu Bihor au descins la ferma de porci. Rezultatul? Acelaşi ca până acum.

"Această societate respectă toate condiţiile de mediu impuse atât prin autorizaţii integrate de mediu, cât şi prin normele europene", a declarat Mihaela Crișan, comisar al Gărzii de Mediu Bihor.

Singura cerinţă adresată firmei a fost să nu arunce dejecţiile animalelor direct pe pământ, în perioadele însorite şi ploioase. Administratorii fermei de porci de lângă Oradea nu au vrut să comenteze această situaţie.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Tiberiu Catrișcău
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri