Primarul de Baia Mare, urmărit penal de către DNA

Data publicării:
Chereches primar1

Potrivit procurorilor, în perioada 2014-2015 Cătălin Cherecheş a folosit funcţia sa de primar ca să promoveze şi să susţină în consiliul local proiecte de susţinere a clubului HCM Baia Mare. Asta deşi ştia, spun anchetatorii, de faptul că directorul şi contabilul clubului şi-ar fi însuşit bani din veniturile HCM.

Procurorii DNA susţin că primarul de Baia Mare era cel care conducea de fapt întreaga activitate a clubului de handbal. "Se ocupa, direct sau prin intermediul celorlalte persoane menționate mai sus, de selectarea jucătorilor și jucătoarelor de handbal, de încheierea contractelor cu acestea, stabilirea valorii contractelor cu fiecare jucător în parte, de selectarea antrenorilor, echipamentelor, de modul de gestionare a sumelor de bani virate clubului de către Consiliul local al municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș, de sumele de banii provenite din sponsorizări, de acoperirea fraudelor produse clubului sportiv, prin facturi și chitanțe fictive provenind de la PFA-urile jucătorilor, în urma presiunilor pe care le exercita asupra acestora", au transmis anchetatorii, într-un comunicat al DNA

Cătălin Cherecheş era cel care ar fi gestionat bani din sponsorizări şi pe cei viraţi clubului de Consiliul Local şi de Consiliul Judeţean Maramureş. Potrivit DNA, primarul băimărean le-ar fi cerut unor compani de stat sau private să sponsorizeze clubul de handbal, dar banii erau folosiţi pentru acoperirea unor cheltuieli fictive.

"Implicarea totală a suspectului Cherecheș Cătălin în activitatea Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare nu a fost de natură a servi interesului comunității din municipiul Baia Mare, ci doar pe acela al unui grup privat de interese, organizat în cadrul clubului sportiv și interesul personal", susţin procurorii DNA.

În acelaşi caz, anchetatorii i-au pus sub control judiciar pe contabilul HCM Baia Mare, Florin Sandu Năsăiescu, şi pe directorul clubului, Ioachim Nicolae Făt.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri