Străinii vin să facă arheologie în Bihor. Studenţi din SUA, Norvegia şi Australia lucrează pe un şantier lângă Toboliu

Data publicării:
arheologie 230715-1

Kathryn Roddis este studentă în Australia și a călătorit peste 20 de ore cu avionul doar ca să lucreze pe şantierul arheologic de lângă Toboliu, în judeţul Bihor.

"Am venit aici pentru că lucrăm pe epoca bronzului, iar în Australia avem doar paleoliticul și holocenul. Sunt foarte multe artefacte, pentru că în Australia sunt foarte multe materiale organice, care nu sunt atât de bine păstrate."

Kathyrin va munci cot la cot cu alţi opt studenţi din Norvegia, Statele Unite şi din Australia.

"Eu studiez arheologia și am considerat că este o oportunitate și pentru că strămoșii mei sunt originari din România, așa că am fost interesată să vizitez țara", explică Paige Robinson, voluntar din SUA.

"Am venit să învâț cum se sapă și cum descoperi lucruri fără să distrugi lucrurile", spune Jessica Esser, voluntar din Norvegia.

Alături de specialişti din Oradea şi Cluj-Napoca, tinerii scot la iveală vestigiile unei aşezări din epoca bronzului aflată lângă satul Toboliu.

"Avem 5 faze de reconstrucție a locuințelor în care acestea s-au dărâmat, s-a colmatat și peste ele a fost construită altă locuință. Pereții dărâmați ai locuinței erau făcuți din lut amestecat cu paie, printre care bucăți de ceramică", susţine Marian Adrian Lie, asistent, Institutul de Arheologie și Artă Cluj-Napoca.

"Tipuri de ceramică grosieră folosite în special pentru provizii, păstrarea alimentelor și forme ceramice mai speciale, cu diverse ornamente", completează Cristina Cordoș,arheolog, Institutul de Arheologie și Artă Cluj-Napoca.

Arheologii şi studenţii străini au venit pe şantierul in Bihor în cadrul unui proiect care, potrivit lui Gruia Fazecaș, șeful secției de arheologie a Muzeului Țării Crișurilor, "dorește să inventarieze toate așezările de tip tel din zona de vest a României. Am făcut o cercetare de teren pentru evaluarea potențialului arheologic al zonei și a dus la descoperirea acestei movile."

Peste așezarea din epoca bronzului arheologii au descoperit un cimitir din secolul al XIX-lea, perioadă în care holera a lovit puternic în Transilvania. O parte din materialul descoperit va fi datat cu carbon 14 pentru a se afla cu precizie perioada din care aparțin.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri