Tot mai mulţi nevoiaşi solicită ajutor din partea Caritas Catolica

Data publicării:
ajutor Caritas 160414

Biroul de monitorizare ale ajutoarelor oferite de organizaţia Caritas Catolica a ajuns la 150 de cereri de alimente, haine sau medicamente în primele 3 luni şi jumătate ale acestui an. În creştere faţă de 2013, când pe parcursul întregului an au fost înregistrate 300 de cereri pentru ajutoare.

"Am un venit de 800 de lei, soţul n-a lucrat în lunile de iarnă, am o fetiţă şi, din păcate, sufăr cu nervii şi am apelat la Caritas", spune Daniela Şipoş, beneficiară a cantinei sociale.

Printre beneficiarii de ajutoare există şi cazuri disperate: familii numeroase, care trăiesc din câteva sute de lei pe lună.

"Sunt persoane care trăiesc din... nici nu ştiu cum trăiesc din 120 de lei, din 200 de lei, din 400 de lei", spune Aliz Radu, şefa biroului de monitorizare ajutoare.

"5 persoane, eu şi 4 copii. eu sunt singură, salariul e mic şi ne descurcăm foarte greu", recunoaşte Magyari Erzsébet.

Pe lângă ajutoarele de haine şi medicamente, asistaţii Caritas Catolica beneficiază şi de o masă caldă oferită la cantina socială a organizaţiei. Aici, zilnic vin peste 40 de persoane, iar cu ocazia Sărbătorilor de Paşte au primit şi un pachet în valoare de 65 de lei.

Începând din acest an, Caritas Catolica va oferi pentru toţi beneficiarii ajutoarelor şi produse pentru igiena persoanală.

reporter: Edina Szomoru 
operator: Ciprian Platona

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri