Un bihorean în Parlamentul European. Emilian Pavel va ocupa locul lăsat liber de Corina Creţu

Data publicării:
emilian pavel 150914

Emilian Pavel este un social-democrat cu pedigree. Tatăl său este membru cu ștate vechi in partid, actualmente sef al Agenţiei Pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor.

"Eu cred că pe fiecare dintre noi ne ajută să avem alături de noi familia. Eu, personal, am funcţie de conducere în PSD, tatăl meu este mai mult un specialist pe domeniul agriculturii", spune Emilian Pavel.

Emilian Pavel şi-a început cariera politică în studenţie, când a fost ales pentru prima dată preşedintele al Organizaţiei de Tineret a PSD Bihor. Mai apoi a devenit vicepreşedinte al organizaţiei naţionale de tineret a PSD. Politicianul orădean a avut şi două mandate în Consiliul Judeţean Bihor, primul în 2008. Acum are toate şansele să ia locul Corinei Creţu în Parlamentul European, întrucât funcţia de comisar este incompatibilă cu cea de europarlamentar.

"În primul rând voi face un lucru de care nu sunt atât de fericit: va trebui să renunţ la un proiect european pe care l-am câştigat, pentru că sunt incompatibil cu calitatea de PFA. Deci, personal voi avea în primă fază de pierdut", susţine Pavel.

Emilian Pavel are planuri mari în Parlamentul European, acolo unde îşi doreşte o activitate cât mai susţinută în domeniul agriculturii.

"Având în vedere experienţa mea în domeniul achiziţiilor de terenuri agricole şi comasarea terenurilor agricole, să finalizăm în România cadastrul agricol. Este un demers extrem de important, pentru că la ora actuală se pierd foarte multe fonduri europene pe baza faptului că nu există un document de proprietate valabil."

Din aprilie anul trecut, Emilian Pavel este director interimar al Direcţiei Administrative şi de Patrimoniu din cadrul Ministerului Tineretului şi Sporturilor.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri