Arbitru „Elite” la meciul lui ACS Poli. Arădeanul Ovidiu Hațegan va oficia de la centru întâlnirea cu FC Botoșani

Data publicării:
elite

Arbitrul de 35 de ani a fost promovat săptămâna trecută de UEFA în categoria „Elite”, cea mai importantă din fotbalul european. Acest lucru înseamnă că Hațegan va putea oficia, în viitor, la turneele finale ale Campionatelor Mondiale şi Europene, dar şi mai multe meciuri în Liga Campionilor. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când România are un central în cea mai importantă clasă a arbitrilor.

Ultimul român prezent în categoria Elite a fost Ion Crăciunescu. În actualul sezon al Ligii I, arădeanul a condus în noul sezon jocul Steaua – Petrolul (0-0), în care a acordat nu mai puțin de zece cartonașe galbene. La jocul de la Timișoara el va fi asistat la cele două margini de Alexandru Cerei, din Cluj-Napoca și Gabriel Bârjac, din Zalău, în vreme ce arbitru de rezervă va fi tânărul Denis Haidiner, din Hunedoara.

FC Botoșani vine la Timișoara după eliminarea din Europa League și după două remize în campionat, 0-0 cu CSU Craiova și 2-2 cu Viitorul Constanța. Gazdele caută prima victorie din noul sezon, după cele două înfrângeri suferite la același scor, 0-1, cu Pandurii Târgu Jiu și CFR Cluj.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri