Bugetele mici blochează investiţiile. Localitatea Liebling din judeţul Timiş are un buget înjumătăţit faţă de 2014

Data publicării:
liebling prima

Comuna Liebling aflată la o distanţă de 35 de kilometri de Timişoara are o populaţie de aproape 4.000 de locuitori şi două sate aparţinătoare. În acest an, sumele primite de la Guvern se ridică la 400 de mii de lei, faţă de 780.000 anul trecut. Edilul este cu atât mai îngrijorat cu cât banii nu vor fi de ajuns pentru plata salariilor angajaţilor din primărie.

”Am redus o grămadă de costuri, o grămadă de contrate mici am reziliat, cu toate că ne-ar fi utile. S-ar putea, cu banii ăştia, să ne ajungă de salarii până prin august - septembrie. Eu sper că se mai fac rectificări bugetare”, spune Ioan Munteanu, primarul localităţii Liebling.

În acest context, nici nu poate fi vorba de noi investiţii. Totul în condiţiile în care sunt sate aparţinătoare în care nu au fost realizate proiecte de modernizare de mai bine de 10 ani.

Nicio stradă din satul Cerna, care aparţine de comuna Liebling, nu este asfaltată. Din păcate bugetul mic nu permite in acest an o astfel de investiţie.

”Priviţi şi dumneavoastră în jur... în primul rând ar trebui rezolvată problema drumurilor şi sunt multe altele, nu ne-ar ajunge timpul şi nici ziua. Canalele, scurgerea, cei care stăm cu casa la drum, stăm cu casa în apă”, ”Drumurile... să fie bine făcute, să fie pompe de apă, reparaţii unde este stricat, unde trebuie”, spun localnicii.

Singurele proiecte care vor beneficia în continuare de finanţare sunt cele deja începute şi anume renovarea sălii de sport şi reamenajarea parcului de joacă din Liebling.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri