Cinci jucători convocați la naționala de rugby

Data publicării:
icon cinci jucatori la nationala 221014

RCM Timișoara trimite cinci jucători la naționala de rugby, pentru meciurile amicale cu Statele Unite ale Americii, Japonia și Canada, de luna viitoare. Valentin Popârlan, Daniel Carpo, Stelian Burcea, Mădălin Lemnaru și Valentin Calafeteanu au fost convocați de selecționerul Lynn Howells, iar lor li se adaugă și Cătălin Fercu, pentru care, Federația Română de Rugby a trimis o scrisoare de convocare tot la Timișoara, pentru că structura de conducere de la București nu a primit încă o cerere de eliberare a cărții verzi, de la Saracens. N-a mai prins lotul însă Eugen Căpățână, cel care fusese convocat în mod regulat la ultimele acțiuni ale stejarilor.

Altfel, forul din capitală nu a permis devansarea partidei dintre RCM Timișoara și Poli Iași, din sferturile de finală ale Cupei României. Meciul fusese programat inițial pentru vineri, după ce ambele echipe se puseseră de accord asupra datei, însă Federația a decis ca toate jocurile din sferturi să se dispute miercuri, 29 octombrie, urmând ca, trei zile mai târziu, să aibă loc și semifinalele.

În celelalte meciuri din antepenultimul act al Cupei, CSM Baia Mare va înfrunta "U" Cluj, Dinamo va juca cu Farul, iar Steaua, cu CSM București.

Redactor: Ionuţ Suciu
Editor Web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri