Frica de dentist, tratată prin muzică. Un artist cântă live pe holurile unui cabinet stomatologic

Data publicării:
iovu prima

Zeci de pacienţi din Timişoara sunt trataţi la dentist într-o manieră non-conformistă. Remediul împotriva fricii este de fapt muzica terapeutică interpretată live în holul cabinetului stomatologic de Gheorghe Iovu, cunoscut pentru cântecele sale terapeutice folosite cu succes şi în clinici din SUA, Germania şi Anglia.

Constanţa Marcu este unul din pacienţii care a experimentat acest alt tip de anestezic. În cazul ei meloterapia chiar a funcţionat. ”Era nevoie de o anestezie şi doamna doctor m-a atenţionat în sensul acesta şi eu mă simţeam atât de bine şi i-am sugerat să începem doar cu muzica. Să ştiţi că de multe ori am avut senzaţia că pot să şi dorm”, spune Constanţa Marcu.

Melodiile interpretate de artist sunt alese în funcţie de pacienţii de pe lista de aşteptare.

”În funcţie de persoană, mă uit la ea şi îmi dau seama ce trebuie să cânt. Este foarte simplu dacă ai acest har. Foarte important nu este cum mă simt eu, ci cum se simt ei”, spune Gheorghe Iovu, meloterapeut.

Iar dacă teama este motivul pentru care oamenii aşteaptă luni sau ani întregi să treacă pragul cabinetului stomatologic, meloterapia anihilează frica încă din sala de așteptare. Pacienţii care stau la rând spun că au impresia că sunt într-o sală de concert, nu la stomatolog: ”Vii cu durere, pleci cu plăcere, te reîntorci cu plăcere”, ”Parcă nu ţi-e teamă, parcă vine de la Dumnezeu din cer, aşa o atmosferă plăcută. Iar muzica asta este deosebită. Ai sta aici 24 de ore din 24”, ”Mie nu mi-e frică pentru că aud muzică la dentist”.

Ideea tratamentului muzical la dentist i-a venit doctoriţei după ce a studiat încă din facultate tehnicile moderne de terapie prin care poate să înlăture frica oamenilor de stomatolog.

”Întrebam prietenii, cunoştiinţele de ce nu veniţi la dentist şi îmi spuneau că, din cauza durerii şi zgomotul turbinei, îi deranja. Atunci am căutat o soluţie pentru anihilarea acestui zgomot”, afirmă Miruna Popescu Iovu, medic stomatolog.

”Se pot aplica aceste tipuri de intervenţii. Trebuie bine ştiut dacă pacientul răspunde la acest tip de intervenţie”, spune și Mihai Nedelea, psihoterapeut.

Terapia prin muzică este o practică folosită des de tot în mai multe clinici din străinătate. Unele au repertorii muzicale întregi folosite pentru pacienţi în scop medical: pentru destindere, calmarea durerilor bolnavilor de cancer, inducerea somnului sau energizare.

reporter: Corina Sfia
operator: Tibor Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri