Incendiu de proporții în Complexul Studențesc din Timișoara: au ars un restaurant și două fast-food-uri

Data publicării:
incendiu prima 1

Corespondentul Digi24 Timișoara Maria Rohnean - relatare din zona unde a izbucnit incendiul

Incendiul din Complexul Studențesc - imagini surprinse la fața locului



Martorii povestesc că incendiul a izbucnit în jurul orei 13:30. Apelul la 112 a fost făcut însă abia 20 de minute mai târziu. Când au ajuns primele autospeciale, flăcările cuprinseseră întregul acoperiş al restaurantului, astfel că lichidarea incendiului a fost mult mai dificilă.

Opt autospeciale s-au deplasat la faţa locului. Una a venit tocmai de la Buziaş. O femeie în vârstă de 54 de ani, care locuia în clădirea din spatele restaurantului, s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi a fost dusă la ambulanţă de trecători: ”Acum este în stare stabilă, însă va rămâne sub supravegherea medicilor”.

Angajaţii restaurantului au apucat să iasă înainte ca întreaga clădire să fie cuprinsă de flăcări. ”Eram jos în bucătărie şi am auzit lumea că coboară repede de sus că s-a aprins clădirea. Din partea asta, de la pleşcăviţa, 100%, a urcat prin spate, pe geamul de la Roy şi fiind toată clădirea din lemn, s-a aprins toată clădirea”, spunea un bucătar.

Oamenilor care locuiau în zonă nu le-a venit să creadă când au văzut cât de mari sunt flăcările: ”N-am văzut atâtea focuri şi tot. Venisem după nişte taxiuri să pot merge... şi când am văzut tot fumul ăsta, şi când am văzut de unde vine...”, ”Ceva explozie de la o casă din spate, a ars şi s-a extins şi plescaviţa... Când m-am apropiat am văzut că s-a extins şi la pleskavita sârbească şi am crezut că, probabil, din neatenţie”.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă urmează să stabilească, împreună cu criminaliştii, cauzele izbucnirii incendiului. Aceştia nu exclud ca focul să fi fost pus de o mână criminală.

URMĂREȘTE ȘI: Camera ascunsă. În Complexul Studenţesc din Timișoara se vinde alcool, deși este ilegal 

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop / Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri