Întrecerea bărcilor-dragon 

Data publicării:
icon intrecerea barcilor dragon 220914

Lungi de peste 10 metri, bărcile-dragon au ajuns la Arad abia în urmă cu trei ani. Iar de atunci, popularitatea acestui sport a crescut încontinuu. Anul acesta, la competiţia organizată pe râul Mureş au participat 16 echipaje, cele mai multe din Arad şi Timişoara. Iar fiecare echipaj a fost format din 12 persoane: 10 care vâslesc, un toboşar şi un cârmaci.

Am discutat cu câțiva dintre participanți: "Toboşarul stă în partea din faţă a bărcii, cîrmaciul stă în partea din spate, care practic ghidează barca şi în rest echipajul împărţiţi în câte două persoane stânga dreapta", "Singura dificultate este cârma. Cârmaciul care trebuie să aibă o specializare. În rest, e simplu! Trebuie să îl copiezi pe cel din faţă. Nimic altceva!", "Am venit din Szeghed, de la o şcoală industrială. Practicăm sportul de patru ani împreună cu elevii noştri şi cu profesorii".

Ţara noastră are chiar şi echipaje care participă la competiţii mondiale. "Se fac şi campionate mondiale şi europene. Noi am participat anul acesta la Poznan, am venit pe un loc şapte şi pe două locuri opt", ne-a declarat Reinhard West, unul dintre organizatori.

Concursurile în bărcile-dragon au devenit populare în Europa de Vest, mai ales în rândul companiilor care organizează astfel de echipaje pentru a stimula spiritul de echipă în rândul angajaţilor.


Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri