Judecătorul din Ineu, acuzat de trafic de influenţă, a fost arestat

Data publicării:
judecator A

Magistratul mai avea doar câteva luni până la pensionare. În urma arestarii lui, Judecătoria din Ineu a intrat în criză de personal şi asta pentru că anul acesta, doi din cei patru judecători de acolo au fost reţinuţi pentru acte de corupţie. Acuzaţiile care i se aduc bărbatului îi surprind atât pe colegi săi, cât şi pe localnicii din Ineu, care îl cunosc.

 

Aurel Tripa este magistrat din 1979 la Judecătoria Ineu. Tot acolo s-ar putea încheia şi cariera sa, însă nu aşa cum ar merita un judecător de carieră. Chiar în faţa Judecătoriei Ineu, judecătorul Tripa a fost surprins chiar în momentul în care primea mită.

Vestea reţinerii judecătorului a luat prin surprindere pe toată lumea. ”Mi-am început activitatea ca judecător la Judecătoria Ineu, am lucrat cu dânsul în complet, mi-a fost îndrumător de stagiu, după aceea am devenit colegi. Ceea ce îmi spuneţi că s-a întâmplat este o surpriză care mi-a tăiat şi respiraţia şi nu mi se pare credibilă”, afirmă avocatul Vasile Ungureanu.

”Am rămas surprins, am avut un respect deosebit pentru el. Eu l-am văzut un om incoruptibil”. - Îl ştiaţi demult pe judecător? ”Din... 80 și... Dinainte de revoluţie. Dar nu pot să spun rău despre el. Absolut nimic. Eu ştiu că a fost om şi domn!” Părerile oamenilor sunt contrazise însă de o interceptare a Direcţie Naţionale Anticorupţie, făcută publică în vară, în care Floriţa Boloş, o altă judecătoare din Ineu reţinută pentru acte de corupţie, arată că Aurel Tripa nu era tocmai cinstit:

Floriță Boloș: Prost e ăla cinstit. Și nu sunt mulți proști.
Investigator: Nu știu ce vreți să spuneți.
Floriță Boloș: Nu mulți sunt dispuși la așa ceva.
Investigator: Păi cine mai e?
Floriță Boloș: Mai e președinta și încă unul, dar nu îs abordabili. Nu dau sprijin. Președinta îi o nebună.
Investigator: (râde)
Floriță Boloș: Mai e T., dar ţi-am spus că ăsta, T. e mult mai flămând. Nu îl vrei.

 

”Eu nu mă aşteptam la niciunul dintre cei doi magistraţi să fie puşi într-o astfel de situaţie şi, implicit, şi noi ceilalţi să fim puşi în situaţia dată”, ne spune Mariana Nicoleta Luciu, preşedintele Judecătoriei Ineu.

Pe lângă activitatea de magistrat, Aurel Tripa activa şi ca şi pastor în cadru bisericii baptiste din Ineu. Deşi ar fi putut să se pensioneze deja, a ales să îşi înceteze activitatea de judecător anul viitor. Dacă va fi găsit vinovat pentru trafic de influenţă riscă să-şi petreacă următorii opt ani după gratii.

reporteri: Gerhald Ernst, Dan Codre
operator: Cristi Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri