Licitație, la CFR, cu un singur participant. Instituția va organiza lunar asemenea acțiuni pentru a închiria toate spațiile și terenurile

Data publicării:
licitatie 1

Pentru înscrierea la licitație, firmele interesate au fost nevoite să depună documentaţiile cu cel puțin cinci zile înainte. Din cele 143 de spații disponibile în zona de Vest, unul singur a fost închiriat în Gara din Petroșani. Este vorba de un chioşc, iar chiria lunară cerută de CFR este de 300 de lei.

- Ce intenționați să faceți în acel spațiu? ”Ce să intenționăm, numai să punem chioșcul și marfă, să fie vânzare”, - Vi se pare o sumă mare, suma care s-a licitat astăzi? ”Acum nu se știe, dacă fac vânzare bine, dacă nu, Dumnezeu mai știe”, precizează Constantin Constantin, patron.

”Regionala CFR Timișoara a avut astăzi propuse la închirere un număr de 143 de spații. Astăzi, la licitație, am avut prezentă doar o singură firmă care a solicitat un spațiu pentru Gara din Petroșani pentru a comercializa diverse produse alimentare”, precizează Carmen Peptan, șef divizie Patrimoniu CFR.

La Timișoara, 18 spații comerciale și terenuri au fost scoase la concurs. Toate au rămas, însă, neînchiriate. Acesta este unul dintre spațiile scoase astăzi la licitație de către Regionala CFR călători. Valoarea lui ajunge la aproximativ 170 de lei pe metru pătrat, iar chiria se întinde pe o perioadă de 5 ani.

Când vine vorba de vânzări, chioșcurile de ziare le întrec pe cele care comercializează produse alimentare. - Merg vânzările în gară? ”Merg destul de bine, binișor. Revistele când pleacă trenurile, merg mai mult integramele, reviste pentru tineri, iar când vin trenurile, merg biletele de călători”, ”Lumea cumpără de toate, unuia îi plac revistele de cultură, literatură, reviste de femei”, - Când aveți cei mai mulți cumpărători? ”Dimineața între 6 si 8 când vin navetiștii”, ”Foarte prost, nu merg bine deloc. Când vin trenurile, merge un pic și după aceea iarăși luăm pauză”,, explică cei care vând în gară.

Începând din această lună, pentru toate cele opt sucursale CFR din ţară, ziua de 28 va fi zi de licitaţie. Compania nu va renunţa la această initiativă până când nu va da spre închiriere toate spaţiilor şi terenurile pe care le are în proprietate.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri