Miei şi pui depozitaţi pe tejghea şi podele. Protecţia Consumatorilor a intervenit

Data publicării:
miei prima

Aşa expuneţi dumneavoastră la vânzare? De la Protecţia Consumatorilor (suntem - n.r.). La vederea preparatelor de pui ţinute pe podea, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au decis închiderea imediată a punctului de vânzare: ”Până se termină controlul, închideţi unitatea”, ”Dar nu putem...”, ”Doamnă, aveţi depozitat pui pe jos. Este inadmisibil aşa ceva! Vă rog frumos să închideţi în acest moment”.

În ciuda avertismentului, comerciantul continuă să negocieze vânzarea mărfii: ”19 lei treizeci. 19 lei treizeci”.

În faţa unei asemenea privelişti, clienţilor li se taie pofta şi de cumpărături...şi de mâncare: ”Nu vreau să le văd, că mi-e greață, când intru aici în sală. Mi-e greaţă. Parcă ar mânca cu 10 guri, şi nu cu aia una cu care mâncăm în fiecare zi”.

Cel mai căutat produs în aceste zile este, de departe, mielul. De asta au profitat şi vânzătorii din Piaţa Cârţan din Timişoara, care fără să ţină cont de temperaturile ridicate, şi-au etalat animalele tăiate direct pe tejghea, şi nu în vitrinele frigorifice, aşa cum ar fi normal.

”Deci nu puteți să expuneți pe pult și orice client să vină și să pună mâna”, li s-a spus. Cei mai mulţi vânzători s-au conformat, în faţa neregulilor sesizate de autorităţi. Cel puţin pentru moment.

După doar câteva minute de când inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au intrat în hală, toţi mieii care înainte erau depozitaţi pe tejghele, au dispărut.

”Din pacate, am găsit nereguli pe care nu le-am întâlnit demult. Carne depozitată pe jos, expusă la comercializare fără să fie la temperatura stabilită de producător, până la 4 grade celsius, respectiv în vitrina frigorifică”, ne-a declarat Mihaela Ignat, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.

Toate produsele depozitate incorect au fost retrase de la vanzare. În plus, pentru depozitarea în condiţii însalubre, amenzile pornesc de la 2.000 de lei şi pot să ajungă până la 20 000 de lei.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri