Muntele Mic are parte de investiții de milioane de euro. Operațiune spectaculoasă: instalațiile pe cablu, ridicate cu ajutorul elicopterului

Data publicării:
elicopter Muntele Mic colaj A



Poziţionată la poalele versantului sudic al Munţilor Ţarcu, staţiunea Muntele Mic a avut parte de turişti încă din anii '30, iar în anii '40, se bucura de titlul de cea mai modernă staţiune montană a României. Infrastructura precară din zonă şi lipsa unor proiecte importante de dezvoltare a făcut ca, de-a lungul anilor, Muntele Mic să îşi piardă farmecul şi turiştii. Anul acesta însă, a fost demarat un proiect ce promite să readucă aici iubitorii muntelui.

 

După ce în urmă cu două luni au fost săpate fundaţiile de construcţie, în această perioadă, la Muntele Mic, are loc prinderea stâlpilor pentru instalaţiile pe cablu. Telescaunele vor funcţiona pe o distanţă de aproape doi kilometri, şi vor permite transportul a 1800 de turişti pe oră.

O pârtie ce se întinde pe o distanţă de peste trei kilometri, va fi pregătită în luna decembrie, să îşi primească oaspeţii, atât ziua, cât şi noaptea.

”Pârtia o să fie dotată cu nocturnă, anul viitor o să o dotăm și cu zăpada artificială, nu am reușit anul acesta, că e timpul foarte scurt”, afirmă Adrian Motoş, coordonator proiectului.

elicopter Muntele Mic 01
elicopter Muntele Mic 01


Străinii care sunt plătiţi să ducă la bun sfârşit proiectul aproape că ne invidiază pentru relieful ţării noastre. Avem un potenţial fabulos pentru a primi turişti din toate colţurile lumii, dar mai avem cale lungă până la dezvoltarea turismului.

”Este foarte frumos, munţii sunt minunaţi, însă cu siguranţă aveţi nevoie de timp pentru a pregăti tot ce este necesar pentru turism. Locurile sunt foarte, foarte frumoase, şi cred că, în ţara asta, puteţi face multe lucruri, întrucât cu siguranţă sunt multe oportunităţi”, crede Marcus Schwamm, consilier pe probleme de construcţie.

După ce, în anul 2006, a pus steagul României la Polul Nord, iar în 2011 la Polul Sud, Romeo Dunca şi-a dorit să practice sporturi de iarnă la el în ţară, pe o pârtie de calitate. Cu o investiţie de patru milioane de euro, omul de afaceri, pasionat de munte, vrea să transforme staţiunea Muntele Mic într-una ce se ridică la standardele celor din Vest. Sprijinit de persoane ce cunosc zona, proiectul prinde contur.

Poate cel mai important beneficiu al munţilor Ţarcu este acela că, datorită poziţionării, zăpada rezistă aici chiar şi 180 de zile pe an. ”De concurat, ar putea concura cu orice stațiune din România, dar problema este a infrastructurii. Dacă infrastructura se rezolvă anul acesta, cum s-a promis de CJ că se va deschide drumul, atunci și turistii, care vor să vină, vor putea să vină, mult mai mulți, pe Muntele Mic, ca înainte”, spune Adrian Motoş.

Reporter: Adina Iriza
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri