Orient Express a ajuns în România. Cel mai ieftin bilet costă aproximativ 7.000 de euro

Data publicării:
orient express prima

Orient Express-ul a intrat în România în jurul orei 22 prin vama Curtici. Pentru că gara de la intrare în ţară se află în reparaţii, trenul de lux a fost primit la o linie secudară care nu avea amenajat un peron. ”Este un vis pentru toţi oamenii care sunt la bord. Acesta este regele trenurilor” spunea un steward. ”Am pornit din Paris acum două zile şi mergem până la Istanbul”, precizează un ospătar.

Trenul care ne trece graniţa în fiecare an la începutul lunii septembrie poartă numele şi moşteneşte faima unui tren care a făcut legătura între vestul şi estul Europei, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Actuala garnitură aparţine unei companii specializate în excursii cu trenuri de epocă şi care a recondiţionat vagoane interbelice scoase din uz.

Toate vagoanele noului Orient Express au fost construite în anii '20 şi '30 şi fiecare dintre ele are o istorie a sa. Spre exemplu, acest vagon, cu numărul 4141 este un vagon restaurant construit în Franţa în 1929.

La cursa inaugurală din 1883, pasagerilor le-a fost oferit un meniu în care se găseau, printre altele, scoici, calcan cu sos verde, file de vită cu cartofi chateau sau budincă de ciocolată. 131 de ani mai târziu, delicatesele de la bord includ ”o frumoasă umbrină, urmată de friptură de pui cu vin rose”, precizeaza Michele Rocca - manager Venice Simplon Orient Express.

Orient Expressul are anul acesta 90 de pasageri la bord. Cel mai ieftin bilet a costat aproximativ 7.000 de euro. Călătoria durează șase zile şi este organizată o singură dată pe an.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri