Sancţiuni pe bandă rulantă la pasajul Jiul din Timișoara

Data publicării:
indicatoare prima

Marcaje rutiere există şi la Iaşi, şi la Timişoara, doamnă. Aveţi marcaj, trebuie să respectaţi marcajul”. Faptul că nu sunt din Timişoara nu i-a scăpat pe şoferi de amenzi. Nici alte scuze nu au fost acceptate de poliţişti, care au scris sancţiuni pe bandă rulantă: ”Nu sunt din oraş, da? Am văzut o intersecţie care nu, practic nu mai aveam timp să mă încadrez, nu mai aveam efectiv timp. Am văzut că toţi cei din spate îmi dau prioritate, mă lasă să trec, am trecut”, ”Am avut o maşină de Mureş în faţă. Fac contestaţie pentru asta!”, ”Sunt probleme mult mai grave care trebuie rezolvate în ţara asta, nu asta. Pur şi simplu te hotărăşti în ultimul moment şi nu cunoşti nici oraşul bine, că nu-s de-aici din Timişoara, aşa se întâmplă, asta nu-i o problemă gravă, n-am deranjat pe nimeni”.

 

Patru ore a durat acţiunea agentilor de la Rutieră. ”Poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune în trafic pe raza municipiului Timişoara, în scopul despistării conducătorilor auto care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere, fiind aplicate cu această ocazie amenzi cuprinse între 340 şi 425 de lei”, ne-a precizat Ancuţa Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Polițiștii au anunţat că astfel de controale vor mai avea loc şi în perioada următoare.

reporter: Maria Rohnean
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri