Timișoara, pe harta isteriei Pokemon Go 

Data publicării:
tm pokemon

Este jocul momentului şi a captivat zeci de mii de tineri din întreaga ţară.  Cu telefoanele încărcate și ochii ațintiți pe ecrane, nu cumva să le scape vreun Pokemon, tinerii din Timișoara, pasionați de aplicație, s-au găsit prin intermediul unei rețele de socializare. Au facut apoi un plan ca să prindă cât mai mulți mosntruleți virtuali.

„Fiecare jucător primește în timpul jocului mai multe chestii care pot să atragă pokemoni și în fiecare zi le punem aici pentru că sunt trei puncte strategice pe trei clădiri istorice de pe colț”, explică Bogdan, un jucător.

Bogdan  are 20 de ani și e student la Medicină. Recunoaște că vânătoarea de pokemoni îl relaxează. La fel gândesc și alți tineri ca el.  Așa că Piața Unrii din Timișoara, locul unde se adună, e acum împânzită de montruleții virtuali.

„ În prima zi când s-a lansat aplicația am mers împreună 10 km, da doar ca să prindem pokemoni”, spune o jucătoare.

„Foarte activ și interesant, adică cel puțin ne-a scos din casă”, admite un alt fan.

Tot de efectul Pokemon țin și întâlnirile neprevăzute, cu șefi sau foști colegi de liceu. Practic vânătoarea e bună și la socializare.

„Mulți oameni cu care nu am mai vorbit de foarte mult timp, prieteni și așa cu care s-au mai rupt legăturile, dar acum ne vedem iarăși. [Cu ajutorul pokemonilor?] Exact”, adaugă un alt amator al jocului.

Pokemon Go  îi încurajează pe utilizatori să se deplaseze şi să călătorească în lumea reală pentru a prinde „Pokemonii” din joc. Aceasta combinaţie dintre un joc şi lumea reală cu care interacţionează este cunoscută sub numele de „realitate augmentată”.  Aplicația a avut un succes atât de mare încât a depășit Twitter ca număr de utilizatori activi și Facebook ca durată petrecută pe rețea.  

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri