Transformatoarele electrice, ținta preferată a hoților. În zece luni au fost distruse nouă astfel de aparate

Data publicării:
hoti

”Hoţii acţionează în general noaptea. Taie acest lacăt, opresc curentul, apoi se urcă cu o scară pe stâlp şi dau jos transformatorul. Îl deschid şi scot cuprul din el”, spune Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.

”Următoarea oprire a hoţilor este centrul de colectare a fierului vechi. Un kilogram de cupru se comercializează cu 16 lei. Un calcul simplu arată că pe metalul scos dintr-un singur transformator, aproximativ 40 de kilograme, hoţii scot un profit de peste 600 de lei”, adaugă ea.

Cuprul este furat din transformatoarele Uzinei de apă 1 din Lugoj. Oraşul mai are două staţii de furnizare a apei, aşa că populaţia nu a avut de suferit până acum. Consecinţele le resimte în schimb regia de apă.

”Apar alte probleme în acest moment pentru că atunci se schimbă echilibru hidraulic al reţelelor de apă şi apar avarii în altă parte deoarece presiunea reţelei este mai mare, în cealaltă parte mai mică şi apar pierderi, normal”, ne-a declarat Iosif Groza, directorul regiei de apă Lugoj.

Pierderi înregistrează şi compania de electricitate, care trebuie să schimbe transformatoarele distruse. Fiecare aparat costă 4.000 de euro. Mai mult, pe 17 kilometri, perimetrul unde sunt amplasate transformatoarele, noaptea patrulează un singur paznic, iar hoţii aşteaptă ca el să plece şi dau atacul, care nu durează mai mult de 30 de minute.

Poziția Enel

"Conform estimărilor noastre, valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 99.000 lei. (...) Deteriorarea reţelelor poate afecta un număr semnificativ de consumatori, provocând, de cele mai multe ori, căderi de tensiune, fluctuaţii de tensiune repetate, ducând chiar la incendii ca urmare a supraîncălzirii unor componente de reţea. În toate cazurile în care sunt semnalate sau depistate infracţiuni în instalaţiile electrice, compania colaborează cu Poliţia şi Jandarmeria în vederea stabilirii vinovaţilor”.

Pentru a mai reduce numărul furturilor, din acest an, compania de energie electrica a început să instaleze sisteme de alarmă care pornesc atunci când transformatoarele sunt atinse. Un anagajat Enel ne explică: "Ăsta e un sistem GPRS prin care se transmit alarmele în cazul în care cineva deconectează când vrea să fure transformatorul. Ăasta transmite automat într-un dispecerat”.

Autorităţile locale spun că, de ani buni, transformatoarele care alimentează Uzina de apă de pe strada Tapiei din Lugoj sunt ţinta hoţilor. Şi, deşi poliţia a fost anunţată de fiecare dată, niciun tâlhar nu a fost prins.

”Poliţia nu i-a prins pe niciunul. Sigur sunt profesionişti, pentru că a scoate din funcţiune o instalaţie la 20.000 de kilovolţi cât avem noi pe oraş, este destul de complicat, dar hoţii ştiu, probabil sunt de meserie”, ne-a declarat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Angajaţii companiei de apă se tem ca nu cumva hoţii să fure într-o singură noapte mai multe transformatoare. Asta pentru că fiecare aparat alimentează un foraj de apă, iar dacă sunt scoase din funcţiune prea multe, atunci se opreşte furnizarea apei.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri