Un viitor pentru trecutul Timişoarei. Peste 1.300 de artefacte vor fi expuse la Muzeul Banatului

Data publicării:
trecut prima

Aceste vase ne spun contactele culturale pe care le-a avut Timișoara în secolele XVI-XVIII, unele vase sunt din Evul Mediu târziu, altele sunt ceva mai recente. Vase din lut sau porțelan ori monede. Sunt descoperirile care redau la Timişoara parfumul epocilor apuse. Un trecut despre care se cunosc amănunte tocmai datorită obiectelor scoase recent la lumină şi care rescriu istoria orașului.

”Timișoara a fost în esență un oraș economic, tot timpul a trăit din contactele comerciale și descoperirile arheologice au relevat acest lucru, cel puțin pentru unele zone putem spune că printre fragmentele ceramice au fost descoperite și obiecte de porțelan care sunt de proveniență asiatică”, ne spune Alexandru Szentmikloși, șeful secției de arheologie.

Printre cele mai valoroase obiecte se numără aceste obiecte ceramice ce datează din secolul al VIII-lea înainte de Hristos ce formează o întreagă istorie a orașului, iar în această zonă obiectele au fost depozitate în cutii și formează o întreagă bibliotecă arheologică ce urmează să fie studiată.

Conform inventarelor arheologilor, peste 1.300 de vase restaurate recrează acum poveștile celor care au trăit cu secole în urmă pe aceste meleaguri. ”În spatele acestor obiecte care poate sunt terne, care nu spun nimic, întotdeauna stau oameni și este o poveste a oamenilor din cetatea Timișoarei. Este o poveste despre cum au trăit, cum au locuit, avem foarte multe informnații despre obiectele lor”, afirmă Florin Drașovean, arheolog.

Iar dacă o parte urmează să fie deja expuse, pentru celelalte obiecte, directorul Muzeului Banatului speră să primească fonduri de la Primăria Timişoara și Consiliul Județean. ”Aceste restaurări vor dura zeci de ani de zile pentru că sunt foarte multe materiale și se ridică la sume foarte mari, 500.000 de lei pentru fiecare an. Cel puțin”, ne-a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeul Banatului.

Şi, pentru că sunt foarte multe, nu toate descoperirile vor fi expuse, ci vor rămâne pe șantiere, spun arheologii. În schimb, ele ar putea fi admirate pe viitor în cadrul unor filme istorice ce vor rula în info-chioșcurile din centrul oraşului.

În cadrul jurnalului Digi24 Timișoara am aflat și alte detalii despre descoperirile de la Timişoara şi despre viitorul acestora de la arheologul Florin Drașovean.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri